Maraton Apuseni 2016.

Nu ma asteptam, dar iata ca m-am clasat iar pe podium. Profitand de lipsa unor alergatori foarte buni si scotand un timp de 01:48:23, in cadrul cursei de semimaraton, care are 21,1 km cu diferenta nivel de 1.061 m. m-am clasat pe locul 3 general si 2 la categoria 30-39 ani.

Cum s-a ajuns la aceasta intamplare? pai hai sa vedem.

2 aprile, cu aproape doua luni in urma.

Intr-un grup de pe facebook, Cristina, o necunoscuta pt mine, posteaza ca vrea sa doneze locul de la semimaraton pt ca avea unele probleme de sanatate. Vad anuntul, stau cateva clipe pe ganduri pt ca Apuseni nu era in calendarul meu, si strig in gura mare ca as fi incantat daca mi-ar da mie. Dupa cateva formalitati cu organizatorii, intru in posesia unui loc la semimaraton.

7mai-20mai, cu doua, trei saptamani inainte.

In aceasta perioada, am incercat sa-mi gasesc cazare si transport. Am tot intrebat in stanga, dreapta, si pana la urma am noroc cu Cristina ca imi gaseste ea. Ma pune in legatura cu Axon, si gata, am rezolvat transportul.

Cu cateva zile inainte.

Tot pe facebook, Florin Glinta zice ceva despre o cabana de inchiriat. Dupa cateva tergiversari cu un cabanier care n-a fost serios, reusim prin Brigitta sa gasim o alta cabana, care era si mai buna. Tot in aceste zile constat si o problema la genunchi. Niste dureri in partea superioara a rotulei. Ciudat era ca nu ma durea in timp ce alergam, abia ziua urmatoare, la munca. Inca ma supara cu doua zile inainte, si asa stateam cu un semn de intrebare.

27 mai, o zi inainte.

Ma trezesc dimineata, bagajul gata facut, ies imediat pe usa, si la 8 sunt la Pacii. Intalnirea era la 08:15, asa ca am timp sa-mi mai cumpar cate ceva. Mai vin doi baieti, Marcel si Alex , dupa putin timp, ajunge si Axon cu masina. Plecam la drum pe la 08:30, oprim in Sibiu, mancam ceva, plecam mai departe, si pe la ora 17 ajungem in statiunea Muntele Baisorii. Ne intalnim cu proprietarul, suntem primii din cei aproximativ 19 care au zis ca vin, luam vila in primire, lasam bagajele si ne urnim spre Skiland pt a ridica kit-urile. Deja un obicei, ma vad cu oameni dragi, ne salutam, schimbam vorbe... Revenim la vila, mai ajung si alti alergatori, facem cunostinta, vorbim una, alta si o parte ne deplasam iar la Skiland pt a manca ceva. Intra niste orez, doua beri fara alcool, iar schimbat vorbe cu multi cunoscuti, se face cam ora 22 si ne intoarcem. M-am bagat la somn pe la ora 23, dar am adormit cu greu, ca de, asa e cand inca nu au ajuns toti.

28 mai, inainte de cursa.

Startul e la 09:00 pt maraton si 09:30 semimaraton, cursa la care eram si eu. Mi-am facut un obicei din a manca cu aproximativ doua ore inainte, ceea ce a dus la a pune ceasul sa sune pe la 06:05. Eh, la 05:30 deschid ochii fara sa sune. Am dormit putin, dar bine. Opresc telefonul inainte sa cante si sa trezeasca toata casa, ma dau jos din pat si imi pregatesc micul dejun. Iaurt cu fulgi de porumb, doar atat pt cam uitat sa-mi iau punga cu mix-ul format din ovaz, stafide si alte cateva nebunii. Am noroc ca in punga de la kit, gasesc un baton caramelizat cu migdale, fulgi si alte bunatati, care pe langa iaurtul meu cu fulgi, imi ajunge la fix. Usor, usor se trezesc si ceilalti din casa. Printre saluturi, cuvinte schimbate, incep sa-mi pregatesc echipamentul. Cum vremea s-a anuntat buna in prima parte a zilei, ma hotarasc destul de repede. Adidasi Inov8 255, tricoul Ciucasx3, niste jambiere, o sapca, un gel si cam atat. Cu atata lume prin casa, fiecare avand ceva de spus, timpul a trecut imediat. La opt si cateva minute ne-am indreptat spre zona de start. Iar saluturi, revederi cu oameni dragi, cunostinte mai vechi sau mai noi, si s-a facut ora de start pt cei de ma maraton. Pleaca toti, incurajez si eu acolo, dupa care incep sa ma incalzesc usor. O alergare scurta cu ritm mic, niste exercitii de stretching dinamic si ma pozitionez la start.

28 mai, cursa.

De data asta ma pozitionez in prima linie. Am emotii. De la inceputul lunii mi-am propus sa scot sub 2 ore. Abia astept sa se dea startul, ca prea se uita lumea la noi. Incepe numaratoarea si plecam. Au trecut doar cateva zeci de secunde si pe aceasta usoara urcare ma pozitionez intre primii. Imi gasesc ritmul meu, tin de el, o depasesc pe Ingrid, inca una, doua persoane si ma trezesc pe trei. Am in fata doi baieti, prea buni, au un ritm care nu e pe placul meu asa ca nu incerc sa ma tin de ei. Imediat in spatele meu sunt alti doi baieti. Dupa 1 km se termina de urcat pe drum, ajungem in saua Plopis si facem usor dreapta pe carare prin padure. Realizez ca n-am pornit ceasul primit cadou de la Bogdan, zambesc si las asa, ca doar sunt obisnuit. Facem cam doi km pe aceasta carare, cei doi cand in fata mea, cand langa mine, cand in spate, avem cam acelasi ritm. Pe unele portiuni cu baltoace, in alergare, chiar ne invitam care sa treaca primul. In poiana Buhuia, facem brusc stanga si incepem sa urcam prin iarba, tot asa, noi cei trei, ne tot invarteam pe locurile 3, 4 si 5. Iarba se termina imediat, dam intr-un drum forestier pe care continuam sa urcam si ajunem pe vf-ul Buscat. Incep sa cobor cu viteza spre poiana Sesul Cald, unde observ ca din cei doi, a mai ramas doar unul alaturi de mine. Continuam impreuna cam un km de drum in usoara urcare, pana la primul punct de hidratare, la care eu doar ma clatesc cu o gura de apa si plec. Bag de seama ca nici el nu a stat mult, e imediat langa mine, asa ca, tot continuam impreuna, urcand spre Sub Pietrele Marunte. Raman surprins ca incepem sa prindem concurenti de la maraton, care au plecat cu 30min inaintea noastra. Usor, usor, vad ca incepe sa ramana in urma. Initial la cativa pasi, ca pana sa se termine urcarea sa tot fi fost cam 50 m. Incep sa cobor pe o poteca printre ienuperi, unde mai depasesc cativa maratonisti, mai departe cobor prin padure, pe un fel de vale formata din multe pitre de toate dimensiunile si pamant umed, probabil cea mai tehnica portiune a traseului. Pe aceasta portiune, in plina viteza, mai depasesc cativa maratonisti. Urma sa le duc dorul mai tarziu. Termin de coborat, continui prin poiana Stauina Runcanilor, mai cobor prin iarba si ajung in saua La Crucea Crencii. Fac dreapta prin iarba, trec peste doua paraiase, la unul din ele ma ud putin ca a trebuit sa evit alti trei maratonisti si incep o urcare usoara si scurta, cam de 50m. Mai departe prin iarba, iar trec peste un paraias care ascuns pe sub iarba ma namoleste bine, si ajung la primul punct de alimentare. Scot gelul, dau pe gat jumatate din el, iau un pahar de apa si plec imediat. Nu plec bine si un voluntar ma indruma la stanga, fapt ce ma desparte de traseul maratonistilor. Urma sa alerg singur pana la finish. Incep sa cobor iar, cu viteza, trec printre case si colibe, ma salut cu cativa mocani care ma privesc peste gard si imi mentin un ritm alert.

Plat, usoara coborare, prin iarba, flori, faneturi, colibe las in urma mea si ajung la La Stiolne. Aflu ca mai am cam 7 km pana la finish asa ca ii dau bataie. Incepe o usoara urcare, o tin in alergare. Pe la jumatate arunc o privire in urma, puteam sa vad pe o distanta mai mare, si observ 3, 4 siluete pe la 500, 600m. Incepeam sa ma intreb cat o sa mai pot tine ritmul ala si cine o sa ma atace pe final. Eram sigur ca erau unii care si-au pastrat fortele pt ultimii kilometri. Continui sa urc spre culmea Dealului Boinic, am in fata cateva vaci, boi, vitel, care imi stau in drum, chiar pe carare. Am varianta sa trec printre ei, sau sa-i ocolesc. Aleg varianta doi, ii evit pe la 2, 3m, asa prin iarba, vitelul incepe sa se miste in directia mea, iar eu nu ma las neam, continui sa alerg pe aceasta urcare. Termin de urcat, ultimii 10 m in mers ca nu mai puteam, pulpele ardeau si respiratia suiera, fac stanga pe culme, imi recapat respiratia si incep sa obor in viteza spre casele din satul Muntele Cacovei. Pe coborare asta abrupta, iar ma intersectez cu cateva animale, care de aceasta data se dau din calea mea, asa ca pot tine un ritm nebun. Ajung jos, pe un podet traversez paraul Vadului, fac stanga printre casele satului, arunc iar o privire ca puteam observa toata acea coborare, vad ca era cineva si calculez in capul meu ca ne despart cam doua minute. Continui in usoara urcare, trec alt podet,

mai urc putin si ajung la ultimul punct de alimentare. Stiam ca urmeaza un drum forestier care urca usor, cale de trei km. Atat mai aveam ca sa ajung la finish. Daca puteam sa-l alerg pe tot, aveam sanse bune sa termin pe trei, asa simteam. Iau doar o gura de apa si plec imediat. Nu trece mult timp si incepeam sa simt ca imi ard picioarele, respiratia iar era foarte accelerata, dar nu ma lasam. Incercam sa ma gandesc la orice, numai la sa nu ma opresc, nu. Stiam ca daca o dau pe mers, o sa-mi fie mult mai greu sa alerg iar. Ma gandeam ca e sansa mea sa prind un loc in primii trei, ca cine stie cand o sa ma mai intalnesc cu asta. Ma gandeam la Cristina care mi-a oferit inscrierea. La Bogdan care mi-a oferit un ceas de alergare. La multi alti oameni pe care i-am cunoscut datorita acestui fenomen. La faptul ca nu ma durea genunchiul, iar glezna foarte putin. La oare cum o sa ma simt maine. Imi era tot mai greu, respiram cu limba de un cot, incercam sa-mi controlez respiratia, ma bucuram ca mai gaseam cate ceva la care sa ma gandesc, numai sa ma tina departe de gandul de a merge. Cu cat inaintam mai mult, cu atat realizam ca am sanse bune de podium, iar asta parea un gand foarte bun, ma tinea tare. Am vazut primii oameni, o cladire si gata, stiam ca mai am foarte putin. Tineam minte o urcare scurta si urata. Eram hotarat sa dau totul pe ea. Asta si fac, aproape ca o alerg in totalitate. Termin de urcat si parca imi venea sa cad, sa ma intind pe jos, dar oamenii strigau ca mai am putin, probabil vedeau pe fata mea ca sunt terminat. Reusesc datorita lor, sa-mi gasesc ultimele resurse, asa ca alerg mai departe, si da, chiar reusesc sa termin pe trei. Eram prea obosit sa realizez ce am facut, poate surprins, asa ca merg repede sa ma hidratez si sa mananc putin.

Cam asta e povestea Apuseni 2016. M-am bucurat de aproape toata alergare

Organizare, ireprosabila, cel putin din partea mea. Punctele de alimentare pareau foarte bine dotate, voluntari multi si bine documentati, marcajul, nici macar o clipa nu a trebui sa-mi bat capul in ce directie trebuie sa o tin.

Gulas, foarte, foarte bun, am mancat doua portii. Foc de tabara, mare si frumos, cu cantece la chitara.

Traseul, peisajele, unice. Eu prefer cursele mai tehnice, cu mai multa stancarie, dar in multe momente am ramas cu gura cascata.

P.S.1
Poate parea important, si da, a fost in acele momente, sa fiu pe podium, dar dupa, la cateva ore, zile... simt ca mai important, sunt oamenii din toate colturile tarii, pe care i-am cunoscut in acesti doi ani si cateva luni de alergat. Multumesc tuturor!

P.S.2
La inceput de mai aveam trei obiective:
Eco maraton, sa scot sub 04:30:00/ indeplinit 04:23:00
Bucuresti, cursa 10.5km, sa scot sub 40 min/ indeplinit 39:36
Apuseni semimaraton, sa scot sub 2 ore/ indeplinit 01:48:23

Urmeaza cateva zile bune de pauza, in care sper sa scap de problema de la glezna si genunchi, dupa care antrenament pt urmatoarele curse.
7500, cursa lunga, mixt, obiectiv, podium.
2X2, cursa lunga, obiectiv, sub 9 ore.
Ciucas, semimaraton, sub 2 ore.
MPC, obiectiv, sub 04:30:00

Astea le am momentan in cap, dar in functie de alti factori, mai pot aparea si altele.

PB pe 10.5 km.

In duminica ce tocmai a trecut, am alergat pe distanta de 10.5 km. in cadrul Bucharest half marathon 2016, si mi-am mai depasit o limita. Putin cam mult spus o limita, de fapt a fost doar asa o mica dorinta. Mai exact, am reusit sa termin proba in 39:32;00 Da hai sa scriem cateva cuvinte despre experienta asta.

Recunosc pentru a nu stiu cata oara, evit pe cat posibil alergarile pe asfalt, beton... De fapt, niciodata nu m-am inscris eu la vreuna. Asa si acum. Datorita firmei la care lucrez, acum o luna, am avut de ales o inscriere la oricare din probe. Cum populara era prea mica, iar semi. cam lunga dupa maratonul de la Eco, mi-am zis ca proba de 10.5 e perfecta. M-am inscris, am mai facut cateva antrenamente pe pista de la Dinamo, am mai participat la doua concursuri, si iata-ma in ziua de 15 mai.

Obiectiv, sub 40 min.

Ca de obicei, cum fac inaintea fiecarei curse, m-am trezit cu aproximativ 3 ore inainte de start. Am baut apa, am mancat iaurt cu fulgi si am plecat spre Piata Constitutiei. Am ajuns cu o ora mai devreme, dar pana m-am intalnit si predat cateva tricouri unor colegi de la munca, mai erau cam 30 min. Mai saluta pe cineva, mai schimba o vorba cu unu, altu, lasa bicla, care nu prea stiam unde sa o leg, lasa hainele de schimb, care, datorita aglomeratiei, cu greu am reusit sa ajung la zona amenajata speial pentru asta, mai erau cam 10 min. Acum, hai si la start. Hhh, sunt aruncat in D, asa am patit si anul trecut. Nu stiu de ce, dar am impresia ca cei de la munca nu specifica ceva acolo la inscriere. In fine, sper eu ca pot sa ma strecor undeva mai in fata, dar nici o sansa, oamenii de la paza au avut grija sa ma indrume spre zona D :(. Inca doua minute, eh, mai schimb o vorba cu o prietena care nici nu stiam ca alearga, si iata se da startul. Mmm, nu stiu de ce, dar dezamagitor, nu pot sa fac nici cea mai mica comparatie intre asta si cele de pe la concursurile de trail. Plecam in mers, usor, usor incepem sa alergam in pasi de melc. Pana la urma ajungem la poarta de start, si parca ritmul a mai crescut. Incep sa depasesc, fac slalom continuu, evit, pardon, scuze, pardon, ma lipesc de pangliga care demarca sensurile de mers, sprint, iar evit..., intoarcem la Cosbuc, ajungem iar in Constitutiei, dreapta spre Unirii si parca s-a mai eliberat, abia acum puteam sa-mi gasesc ritmul meu, dar deja ma simteam putin obosit, chiar gafaiam.

Pentru scurt timp, o las mai usor, cat sa-mi recapat respiratia si incep sa accelerez iar, de fapt sa tin un ritm care consideram ca e bun pentru obiectivul meu. Ajung la urcarea pe Victoriei, vad din sens opus cativa alergatori buni, ma oftic putin ca sunt asa mult in spatele lor, si continui cu putere. Ma intorc inapoi in Dambovita, dau tare pe firul apei, si pana-n Eroilor reusesc sa mai depasesc vreo doi. Intoarcem, ar pe firul apei, si pana la Izvor sunt surprins de o mica galerie care canta foarte puternic si frumos la tobe. Ma motivez putin si reusesc sa mai prind inca unul. Facem dreapta spre Constitutiei, in fata cam la 40m vad un alt concurent, incerc sa trag de mine, dar nu, nu reuseam sa ma apropi atat cat imi doream. Reuseste sa treaca cam cu 10m inaintea mea, trec si eu, il felicit si gata. Scurta distanta, dar la final, cand incercam sa-mi dau jos chip-ul, simteam ca n-am forta, parca imi tremurau picioarele.

Partea cea mai frumoasa.

Dupa terminarea cursei ma deplasez pe traseul de semi. La Unirii ma intalnesc cu Ruxi si Andrei, doi colegi din echipa Ciucasx3, si ma pun la facut poze si incurajat concurenti pana cand termina si alti colegi care au participat la semi. Termina ei, ne intalnim, povestim trairile, timpii... facem si o poza de grup, dupa care mergem si bem o bere greceasca.

Acasa aflu timpul exact, acolo doar banuiam, si ma bucur linistit ca am reusit sa-mi indeplinesc obiectivul, sub 40min si o clasare in primii 20, ceea ce ma facut sa ma intreb. Cu un antrenament specific, oare ce timp scoteam si pe cat ma clasam? dar era doar o intrebare, ca in sufletul meu stiu ca e foarte putin probabil sa ma antrenez special pentru o cursa pe asfalt. Singura proba care imi face asa putin cu ochiul, e maratonul la care mi-ar placea sa scot sub 02:45:00. Dar anul asta si viitor, am alte planuri mai importante, asa ca vedem prin 2018 ce facem cu proba asta. Sper doar sa ma pastrez sanatos, ca in rest se rezolva :).

Felicitari si multumiri organizatorilor, voluntarilor, fotografilor si tuturor care intr-un fel sau altul
ajuta ca un astfel de eveniment sa fie o amintire frumoasa pentru majoritatea dintre noi.


P.S. Daca la inceputul lunii aveam trei obiective, acum a mai ramas unul. Semi. Apuseni la care mi-ar placea si sper la un timp de sub doua ore.

Ecomarathon 2016

Povestea celui mai ud concurs :).

Deschid ochii, ma uit la telefon si zambesc. Inca mai erau zece minute pana cand trebuia sa sune. Opresc alarma, ma dau jos din pat, pun iaurtul pe calorifer pentru a se incalzi putin si ma duc la baie. Ma spal, imi fac treaba, ma uit in oglinda si ma intreb, oare de ce am emotii, parca nu mai aveam. Mda, probabil pentru ca e primul meu Eco si ca am scos un rezultat bun de curand la Brasov. Ma stropesc pe fata, beau niste apa, dupa care, ma intorc in camera. Torn iaurtul intr-un vas, peste el un mix din ovaz, stafide..., amestec si las la muiat. Ma uit la lucrurile pregatite pentru concurs care le-am pregatit aseara. Rucsac, sapca, buff, gecuta de ploaie, tricou, sosete, jambiere, colanti scurti, adidasi, telefon in caz de nevoie, o banana, un bidon cu bautura de hidratare cu electroliti, un gel, cateva patratele de glucoza si un baton. Stau si gandesc. Mmm, au anuntat vreme urata, chiar cu posibila grindina. Oare sa-mi mai iau un tricou, sa schimb colantii cu unii lungi? Nu, am mai avut vreme ploioasa si a fost bine asa. Ma asez si incep sa mananc iaurtul. Din cand in cand ma uit la ceas. E bine, mai sunt aproape doua ore pana la start. Termin de mancat, un telefon, una, alta si ma uit iar la ceas. E opt. Madalin, hai sa ne pregatim de plecare. Bag in rucsac gecuta, buff-ul si ce mai era pregatit. Iesim pe usa la 08:15, in strada ne intalnim cu o cunostinta de-a lui Madalin si ii dam in alergare usoara spre start. Pfooa, ce de lume! Toata lumea buna a alergarilor montane, de la organizatori, voluntari pana la concurenti. Arunc priviri in stanga, dreapta, inainte, inapoi, incerc sa-i vad pe colegii din Ciucasx3, dar ma intersectez cu multi alti cunoscuti. Salut, bafta, ce ai mai facut, la ce mai participi, cum te-ai refacut, ma bucur sa te vad si reusesc pana la urma sa ma gasesc cu cativa din echipa noastra. Dupa cateva amabilitati, ne miscam spre zona de start. Ufff, ce de lume. Profit de colegii mai inalti, masivi, si stau in spatele lor in timp ce inaintam mai in fata. Ne oprim. Mi-as fi dorit mai in fata, dau nu sunt genul sa dau atat din coate. O mana pe umar, ma intorc si ma bucur sa constat ca e un bun prieten, Daniel. Ruxandra e langa mine. Isi da seama ca sunt prea in spate si imi zice sa ma duc mai in fata. Reusesc sa mai inaintez un rand, doua, dar gata, e mult prea aglomerat. Arunc priviri in jurul meu, dar nu reusesc sa vad pe nimeni nici din elita alergatorilor si nici din promisiunile viitoare.

Start

Bucla 1.

Se aude o melodie, Ha, ca sa vezi, chiar am emotii, mi-ar fi placut sa fiu mai in fata, oare cum o sa fie pe traseu, ce fel de urcari, coborari sunt, cat plat avem la inceput si multe alte ganduri imi trec prin cap. 3, 2, 1. ce papuci, cand s-a ajuns la 3? Plec in mers, zambesc, de mult n-am mai patit asta. Trece putin timp si cum facem stanga pe drum, incepem alergare usoara. Sunt in cumpana. arunc priviri in fata si vad multi concurenti, dar chiar daca vreau sa-i depasesc pe multi dintre ei, reusesc sa ma abtin si sa continui intr-un ritm de incalzire. Mai trec de cate unul, mai vad cum trec si altii de mine, dar eu continui usurel. Din spate vine Daniel, ajunge langa mine si continui in ritmul lui, putin timp. O las iar moale, el se duce vreo 20m in fata, ma uit cum se mareste distanta si gata, maresc ritmul. Incep sa depasesc, Trec de el, de inca unul, altul si pana la forestier depasesc pe putin 20 de alergatori. Incepe prima urcare, o las la ritm de alergare usoara si depasesc continuu. Cei mai multi faceau urcarea la mers. Ma simt bine, am respiratia accelerata dar e sub control. Eh, portiuni in care n-am loc sa depasesc, pardon, pardon si sunt lasat sa trec. Probabil cei mai multi gandesc ceva de genu(ce prost, se omoara acum si pe urma nu mai poate), dar nu imi pasa, simteam ca sunt prea in urma fata de cei bunicei. Uf, uf, uf, e te na, ceva mai sus imi sar ochii pe Adelin. Ma bucur, se pare ca am mers bine daca am reusit sa ma apropi de unul din cei bunicei. Am terminat de urcat, incerc sa maresc ritmul, dar nu reusesc. Mda, pulpele ard, respir puternic, Adelin se indeparteaza. Incerc sa-mi pastrez cumpatul si reusesc asta timp de cativa pasi in alergare usoara. Respiratia imi vine la normal, accelerata, dar sub control. Dau drumul la picioare din ce in ce mai bine. Incepe o coborare usoara, noroc ca sunt in padure si nu-mi distrage nimic atentia. Hopa, in fata mea dau peste domnu Gheorghe(in Piatra Mare ma invins la cateva secunde). Raman pe urmele lui si coboram in viteza. Atent sa calc bine pe aceste santuri de pamant moale, trecem pe langa Geanina, iar putin mai in fata il vad iar pe Adelin care cobora in viteza. Trag tare si reusesc sa-l prind pana la urma. Un timp raman in urma lui, la cativa pasi, dar pana la urma ajung langa el si alergam putin timp impreuna. Salut, salut, ne dam mana, schimbam cateva cuvinte in timp ce incerc sa-i tin ritmul. Mda, trage sa scoata putin peste patru ore. Chiar daca aveam in plan sa scot pana in 04:30:00, iar la sfatul si increderea lui Robert, chiar sub 04:20:00, nu reusesc sa-i tin ritmul. Realizez ca e prea mult pt mine, inca nu ma simteam pregatit sa continui asa. Incet, incet se indeparteaza. ma consolez cu gandul ca mai tarziu o sa reusesc sa-l mai prind. Langa mine apare iar domnul Gheorghe, nu reusesc sa-mi dau seama cand l-am pierdut si stau in umbra lui. Opa, domnu Codrea, cel care a fugit de mine la Ciucas, un bun alergator din Valea Jiului, apare in raza vizuala. Realizez ca nu stau chiar prost, ba merg chiar bine se pare. Mda, se indeparteaza si el. Urcam iar, nu mai fortez, gata, o las usor. Ajung in punctul de alimentare. Daca la celalalt n-am stat deloc, acum beau apa si imi iau in maini cateva felii de lamaie, portocale si mar. Plec usor in tim ce mananc fructele. Maaa, da ce peisaje, imi place, n-am ce zice, e superb. Case razlete, fanete, mult verde, in plan indepartat un Bucegi aparut printre nori, plin de zapada, toate ma fac sa privesc buimac. Alerg, alerg, usor pe urmatoarea urcare lina, repede la coborare. Ajung la coborarea abrupta, fac zig-zag pana jos si ajung pe ultimii 300m de asfalt inainte de a incepe bucla 2.

Bucla 2

Sunt in punctul de alimentare. Iar beau un pahar de apa, imi iau din nou cateva fructe si incep sa urc pe cararea asta noroiosa, marginita de gardurile oamenilor. Incerc sa evit centrul cararii pt a nu ma umple de noroi, care in cateva momente am simtit ca imi ingreuneaza piciorul. Termin de urcat si cateva minute bune, continui pe o carare plata. Iar sunt uimit de frumusetea peisajelor. Tot centrul Moeciului de Sus, il priveam cu bucurie printre cregile pomilor, in timp ce eram atent pe unde calc. Incep sa cobor prin faneata, spre Complexul Cheile Gradistei 1. Ajung imediat, abrupt, dar scurt. Continui pe asfalt. Ma intreb oare cat o fi de mers pe acest drum, ca nu imi place deloc. Ce im vad ochii? Pare un punct de alimentare, iar de la el incepe o urcare sustinuta pe care vad un om ce pare concurent. Ma bucur, inseamna ca nu e asa mult asfalt. Ajung la voluntari, au doar de baut, dar oricum nu simt nevoia sa mai mananc ceva. Iau un pahar de apa, privesc spre urcare si nu pot sa cred. E Ingrid(top trei alergatoare de trail), Marmota, colegul meu din Ciucasx3, mare ma invins la toate cursele in care ne-am intersectat, plus alti 4, 5 concurenti pe care ii stiu din vedere. Beau si ma uit, mai iau un pahar si tot ma uit, Ingrid dispare, Marmota la fel, ceilalti mai au putin si dispar dupa aceeasi cotitura. Gata, la naiba, nu mai suport. Plec si incep sa urc alergand usor, dar nu mai pot sa tin ritmul mult timp asa ca trec pe mers alert. Ajung la cotitura, uf, ce de pomi si cotituri, nu reusesc sa vad prea in fata. Oare m-am apropiat de ei? Aha, uite unul, si putin in fata lui inca cineva. Incep sa alerg iar, reusesc sa-i prind pe ambii, dar trec iar pe mers alert si reusesc sa-i depasesc cu chiu cu vai. Ups, in zona asta e ficatul, ce o vrea sa-mi zica cu aceste dureri usoare. O las mai usor. Alerg, merg, urc, cobor. Hopa, usoara urcare, acolo pare punct de alimentare, e galagie. Aha, Cristina, ma striga si ma incurajeaza, prind aripi si termin urcarea alergand. Iau iar niste fructe si plec repede. Ha, ha, parca e un sir indian cu diferenta de cativa zeci de metri intre concurentii aia din fata. Sunt doi, pe urma Ingrid, ceva mai in spate Marmo, inca unul si inca unul, dar toti sunt cam departe. Trebuie sa-i prind. Alerg tot mai repede si incep sa-i depasesc pana la Marmo. Dupa cateva clipe, cu suflul scazut, raman iar in urma. Sunt dezamagit, ce o vrea ficatul asta de nu ma lasa, cum cresc ritmul, cum da semnale. Mmm, bine ca am terminat de urcat, nu ii mai vad pe ceilalti. Cobor in viteza, alerg binisor pe plat. Of, nu imi place curba asta de nivel cu vegetatie care ma forteaza sa calc stramb, mai ales ca inca incerc sa-mi protejez glezna. Na, ca sub iarba asta era o baltoaca noroioasa, oricum nu mai conteaza, eram murdar de ceva timp. Ups, Ingrid? Ma bucur sa o vad. Aha, pai inseamna ca sunt in timp, fata asta sigur nu scoate peste 04:30:00. O ajung, ne salutam si plec mai departe. E te ca s-a terminat si bucla doi.

Bucla 3. PLOAIA

Sa scot geaca, sa nu? Hai nu, abia pisoteste. Cu gandul la cei din fata mea, nu stau prea mult in punctul de alimentare. Incerc sa aplic aceeasi strategie. Iau cateva fructe, beau doua pahare de apa si plec. Bag o felie de lamaie, incerc sa urc usor ca sa pot manca, mai bag una si una de portocala. Ingrid, ma depaseste pe urcarea asta abrupta plina de noroi. Ploaia asta parca se inteteste. Scot geaca si o arunc pe mine, asa peste rucsac. Nu, nu te pot lasa sa te indepartezi. Molfai repede, inghit mai nemestecat asa si incep sa-i dau tare, mers sustinut. Ingrid, Ingrid, striga niste voluntari. Ma uit si dau cu ochii de Iuliana si alte cateva persoane care stau zgribulite.

Trec pe langa ea, chiar in dreptul lor, o incurajez la randul meu si privesc in fata. Aha, uite cam la 300m, niste alergatori despartiti de cativa metri. Sunt cam departe, dar pe urcarea asta lina, vad cum se micsoareaza distanta dintre noi, iar asta e minunat. Ingrid, putem sa-i prindem pe unii dintre ei. Ma uit peste umar, o vad ca nu vrea, sau nu poate sa tina ritmul asta. Incep sa alerg usor, acum merg sustinut, distanta e tot mai mica. Unul a disparut dupa culme, inca unul, of nu mai aveam mai mult de 50m si prindeam macar unul. Ajung si eu pe culme. Yuhuu, imi place coborarea asta abrupta. Ii dau tare. Opa, uite unul, ohoo, inca unul si e chiar Marmota. Trec de primul, ce fericit sunt si cu chef ma simt. Acum sunt pe urmele lui Marmo stau in spatele lui si incerc in cateva randuri sa trec, dar viteza mare de deplasare a ambilor si dificultatea coborarii nu ma lasa. In sfarsit, reusesc pana la urma sa gasesc o portita si cobor cu el finalul acestei pante. Opa, drum forestier, dreapta pe el si ii dau. Marmo, ce timp avem pana acum. Se uita la mana , 03:28:00. Ooo, pai e bine ii zic eu. Ne incadram in patru ore, il intreb. Nu, poate undeva la 04:15:00 zice el. E bun, e bun, Ceva mai in fata vad un alt tip. Marmo, hai sa-l prindem, dar vad cum el ramane usor in urma in timp ce distanta dintre mine si cel din fata se micsoreaza. Bai, da ce ploua acum. Sa-mi scot bidonul de sub geaca? Trag putin de fermoar, si nu, simt aerul rece asa ca ma inchei la loc. Las ca beau mai tarziu. Ajung la ultimul punct de alimentare, dar ce nevoie mai am. A zis Marmo ca e ultima urcare, asa ca imi permit sa nu ma mai opresc. Incep urcarea spre Gutanu cu un ritm bun, nu alergam, dar aveam un mers sustinut. Un, doi, un, doi, te prind eu si pe tine. Un, doi, un ,doi, opa, acum ce mai vrei ma durere. E pe naiba. Bine, bine, o las mai usor. Ma uit la el, se indeparteaza. Offf, nu pot sa-l prind. E te si pe Marmo, trece de mine si nu, nu pot sa ma tin nici dupa el. Ce mama masii, asta e culmea, vreau, simt ca pot fizic, dar doare, si doare rau. Bine ma ficat, o las la pas foarte usor. Mai vine unul, trece si el. Esti bine? Da, multumesc, doar niste dureri usoare. Se duce. Pfooa, ce nervi am. Ma gandesc ca niciodata nu am fost depasit in halul asta pe ultima portiune. Hhh, parca ma ia cu frig, mi-ar placea sa ma pot misca mai repede pt a nu intra frigul in mine. Asta e zapada? Ce tare, nu ma asteptam. De asta imi e frig. Uf, se vad niste voluntari ascunsi sub pom. Incerc sa ma uit printre fulgii care pica. Mai vin doi, trec si ei.

Ma apas cu mana ca poate ma mai lasa. Pt cateva fractiuni de secunda, chiar asa simt, dar nu, nu a fost asa. iar doare.  Pe acolo, pe acolo. Aaa, ce bine, incep sa cobor. Incerc sa bag viteza, dar nu mai merge, doare continuu. Ma, da ce ploua! Parca si chilotii ii simt uzi. O las usor, cobor cu o viteza de pot respira pe nas. Incepe platul. Oare alerg cu macar 6 min. pe km.? Nu pot mai mult, vreau, dar nu pot :(. Hai ma, asta e culmea, Ingrid ma prinde si ea. Trece de mine, ma iau dupa ea. Hai ca nu alearga asa repede, poate pot sa ma tin de ea. Ingrid, te deranjeaza daca te insotesc putin? Nu, nicidecum. Raman in urma ei. Hai ca parca e mai bine. Inca doare, dar nu asa rau. Respir, respir, icnesc, dar ma tin de fata asta. Trec in fata ei. E tot mai bine. Ma simt mult mai bine. Sti cam cat mai e? 4km zice ea. Urcari mai sunt? nu, nu, zice ea. Alergam, alergam. Hai mai Ingrid, parca ai zis ca nu mai sunt urcari :(. E asta mica, imediat trece. Hai ca ai avut dreptate. Ingrid, uite unul in fata. Hai sa incercam sa-l prindem. Nu zice nimic. Fiind in fata, incerc sa maresc eu. Ma uit peste umar, aha, hai ca se tine bine. O tin tare, si distanta se micsoareaza tot mai mult. Ma uit iar peste umar. Of, ma indepartam de ea. Ma uit in fata. Omule, chiar pot sa te prind, dar nu vreau, imi doresc doar sa termin cu fata asta care mi-a redat pofta de alergat. Incepe coborarea. Aoleo ce de noroi, Usor aici ca prea pare alunecos. Zbrrr, poc, fund de pamant. Ce mama masii, doar te-am vazut si am coborat cu grija. Ingrid, ai grija aici, strig eu in spate. Ma uit iar peste umar, si o vad cum coboara cu grija. Continuam cu aceeasi grija. Se aud urale, fluieraturi... Aha, inseamna ca suntem aproape. Aaa, acolo se termina coborarea. Trecem podetul, lume foarte multa care ne incurajeaza. Mi-ar placea sa terminam impreuna, zice ea. Da, asta vreau si eu. Multumesc mai fata ca mi-ai redat pofta, ca altfel cine stie cati m-ar mai fi depasit. Terminam impreuna. Loc 22 cu timpul de 04:23:48. Toata lumea o felicita, ovationeaza, si chiar merita. Rar am vazut pe chipul unei fete atata incrancenare, dorinta...

Spre Pensiune.

Mananc iar cateva felii de fructe si plec spre pensiune. aveam de mers cam un km pe asfalt si abia asteptam sa ajung pentru a scoate hainele ude de pe mine. Incep sa alerg usor, dar apar dureri la pulpe, gambe si prefer sa o dau pe mers. Mmm, nu mai conteaza hainele, vreau sa ma asez. Opa, incep sa tremur usor. Mama, ce de noroi am pe mine! cum o sa intru eu in halul asta. O, ce baltoaca buna. Fleosc, fleosc cu picioarele prin ea, si grosul se mai curata. Aha, uite o stresina de curge bine. Bag picioarele sub ea si adidasii imi sunt ca noi. Brrr, acum chiar tremur, noroc ca mai am putin. intru si ma intind pe jos, abia asteptam sa fac asta. Dupa cateva zeci de sec. imi dau jos si hainele pline de apa.

Gata, s-a terminat primul meu Eco. Imi admir medalia, si ntins pe jos, incercam sa fac o retrospectiva. E drept, mi-am facut obiectivul. Am scos sub 04:30:00, dar parca puteam mai bine. Ce nu a fost bine? Ce nu a mers? Dc a durut asa tare? Ce, ce? Vorba aia, mi-ar fi placut sa-i inving pe Adelin, Marmo si alti cativa pe care ii stiu din vedere. Probabil nu am inca destula conditie fizica. oamenii astia alearga de mai mult timp. Poate fi si de la alimentatia din cursul saptamani, cand am tot mancat oua, drob, carne, cozonac, salata boeuf... Poate am gresit cu strategia, pe care n-am respectat-o deloc. Nu mi-am tinut un ritm propriu mereu. Nu mi-am folosit gelul. Nu am plecat mai din fata la start. In fine, nu mai conteaza, la anul vad eu cum fac si scot sub 4 ore.


Duminica dimineata.

Stand la masa cu Dragonu, Marmota, Ruxandra, Monica, Dragos, Alexandra si Andrei, colegii din Ciucasx3, incepe o discutie de genul. Ati vazut ce s-a scris pe facebook referitor la articolul cu ambulantele, hipotermiile?  Pai s-a scris aia, s-a raspuns aia, ala a zis una, ala alta si tot asa. O gramada de comentarii, peste 100. Nu imi venea sa cred ce aud. Aveam telefonul in mana si cu greu ma abtineam sa intru pentru a comenta si eu ceva. Ma oameni buni, eu nu intru, nu vreau sa citesc si nici sa comentez la o idiotenie. La naiba, hai sa mergem la Centrul de ecologie, sa bem un ceai, sa mancam ceva si sa facem niste poze de grup. Ceaiul a fost bun, dulceata foarte, cafea nu stiu :). Iar pozele, pozele au iesit super. Pe langa asta, am mai intalnit si cativa oameni faini care iubesc muntele si sportul.

Duminica la pranz.

Plecam spre casa. Alegem sa mergem spre Rucar, ceea ce ne urca pe frumosul drum care desparte Piatra Craiului de Bucegi. Pana la urma, orbiti de frumusetea peisajelor, oprim intr-un punct de belvedere si facem cateva poze.

Urcam in masina si plecam. Abia acum intru pe facebook si incep sa citesc comentariile. citesc doar cateva, pana cand mi se face lehamite si ma pun pe vazut pozele pe care abia le-am facut. Termin de vazut pozele si in timp ce ma bucuram de frumusetea peisajelor, imi puneam intrebarea. DE CE unii oameni se comporta asa? Pana si prostia pot sa o inteleg, dar asta nu. Cica sa compari Brasov, MPC, 7500 cu Eco, concurs la care nu urci mai mult de cota 1500. Si alte, alte prostii, la care doar motivul ca se urmareste altceva, ma face sa nu raspund. E prea de tot. Mmm, ce frumoasa e creasta Pietrei, nu o mai tin minte din perspectiva asta. Imi e dor de o drumetie. Abia astept sa urc iar pe ea.

P.S.
Organizare, de nota 10. Nu am destule cuvinte pentru asta. Pot spune ca fara sa stau pe ganduri, la anul ma inscriu din nou.
Traseul, nu e chiar pe gustul meu care imi plac cele tehnice mai mult, dar peisajele fac totul.

Multe multumiri voluntarilor, suporterilor, fotografilor si tuturor care au muncit, stat in ploaie si frig pentru noi. Sunteti extraordinari, si chiar daca de cele mai multe ori nu o aratam, noi alergatorii va pretuim foarte mult.

Poze facute de http://www.phototase.com/Competitions/EcoMarathon-2016/, https://www.facebook.com/BelArt-687663128041558/timeline, https://www.facebook.com/cristian.nemes.50, https://www.facebook.com/alina.selinadie, https://www.facebook.com/muntelemeu/, https://www.facebook.com/alexandru.farca, https://www.facebook.com/scoalademuntebrasov/, https://www.facebook.com/cristian.oprea. https://www.facebook.com/36fit/?pnref=story. Scuze daca n-am mentionat pe cineva.

Multumiri colegilor din echipa Ciucasx3. Sunt bucuros sa fac parte dintre voi.

Bucuria primului podium.

Povestea primului podium, sau primului timp de sub 2 ore pe un semimaraton montan realizat in cadrul http://www.brasovmarathon.ro/.

Cu aproximativ trei saptamani inainte.

Intr-o seara, dupa serviciu, realizez ca de ceva timp, din cauza unor dureri de glezna, nu prea m-am antrenat. De fapt, in ultima luna nu stiu daca am depasit cinci alergari. Asa ca, fiind inscris la maraton de cand s-a dat drumul la inscrieri, trimit o rugaminte organizatorilor sa ma transfere la semimaraton. S-a rezolvat imediat, iar eu m-am putut culca ceva mai linistit.

Cu cateva zile inainte.

Ma apuc sa ma uit pe clasamentul cu timpii de anul trecut(acum cunoscand ceva concurenti dupa nume), si incerc sa ma gandesc la un timp. Dupa 04:45:00 facut de mine la maraton anul trecut, lipsa antrenamentului din ultima vreme si ce gasesc aici in clasament la timpii unor concurenti buni pe semimaraton, imi zic ca ma multumesc sa scot pana-n 02:15:00.

Cu cateva ore inainte.

In drum spre eveniment, in masina cu Ruxandra, colega din Ciucas X3 si Madalin, un bun prieten, ea imi zice ca ma crede in stare sa scot undeva la doua ore. Ma face sa zambesc, si chiar daca pe moment imi parea incredibil acest lucru, usor, usor, simteam ca prind si eu incredere. Deja imi ziceam ca pot sa scot undeva la 02:05:00.

E sambata.

In aceasta noapte, cu deja obisnuita lui ospitalitate, ne-am odihnit in Sacele, la Adrian acasa. Ceasul suna la 05:45, asa cum am fost de comun acord toti trei aseara. S-a ales aceasta ora matinala, pt ca Ruxandra e la maraton si are startul la opt, cu o ora mai dev. fata de semimaraton. Halim cate ceva, eu iaurt cu un mix format din grau, ovaz, stafide..., Ruxandra, o banana, cafea din care am luat si eu doua guri si nu mai tin minte ce, iar Madalin, ceva legume ca pe langa problemele de la glezna, mai nou are si la stomac. Cu pregatire de echipament(in special Ruxi care nu stia cu ce sa se imbrace :) ), si alte detalii, s-a facut ora 07:15 in care am iesit si noi pe usa. Am ajuns in Piata pe la 07:40. Cu putina incalzire si cateva discutii scurte cu cunoscuti, Ruxandra a trebuit sa ia startul. Eu cu Madalin, ne-am pozitionat la facut poze, iar dupa ce au trecut toti, ne-am indreptat spre masina, ca inca mai erau cam 50min pana la startul cursei mele. Ajunsi la masina, realizez ca nu mi-am taiat unghiile, dar ies din situatia neplacuta cu o unghera gasita de Madalin prin masina. Asta am rezolvat, dar constat ca mi-am uitat fasa elastica care urma sa o infasor pe glezna :(. Imi zic, asta e, alerg si asa, sperand in gandul meu sa nu am probleme serioase. Dupa echipare, mai mananc o banana, beau un pahar de apa, al treilea de cand m-am trezit si ne indreptam iar spre zona de start. Mai erau vreo 20 min asa ca incep si eu sa ma incalzesc usor cu cateva exercitii de streching dinamic. Alergare usoara, balansari de picior, fandari... Cu 5 min inainte de start, mai fac si doua, trei sprinturi si cam gata, ma pozitionez cam in al cincilea rand de participanti. Prin jurul meu observ o multime de figuri cunoscute, iar in primele randuri pe unii dintre cei mai buni alergatori montani din tara, Palici, Hajnal, Iuliana, Gianina si alti cativa pe care ii stiam doar dupa figura.

Start.

                                     FOTO Gabi Iordache

Numaram cu totii, 10, 9, 8 ,7 ,6 ,5 ,4 ,3 ,2 ,1, START, si plecam(ce emotii aveam acum doi ani la primele concursuri!). Pe strada inainte, facem dreapta pe alta care e in usoara urcare, privesc in fata si ma gandesc ca sunt cam douazeci, poate douazeci si cinci de participanti. Facem stanga si dam in Aleea de sub Tampa. De la start si pana aici, am incercat sa pastrez un ritm alert, dar in care puteam sa-mi controlez respiratia. Asta a dus la depasirea catorva concurenti, printre care si Geanina cu Iuliana. Incepe urcarea pe serpentine. Imi gasesc un ritm constant de alergare usoara. Ridic capul si arunc priviri din cand in cand in sus, unde observ cativa alergatori buni, Adelin din Brasov care s-a tot antrenat bine in ultima vreme si care s-a clasat pe podium la Arad, Enescu, cu care am alergat in Sinaia cap la umar :), si care observasem ca e bun, plus alti cativa. Palici si Hajnal deja nu se mai vedeau :). Continui in ritmul meu constant si bag de seama ca ma tot apropi de ceilalti din fata. Cum ajungeam in spatele unuia, cum faceam o rupere de ritm si il depaseam. Astfel, pana sa ajung pe Tampa, am reusit sa depasesc cel putin 5. Ce era si mai important, ca ma simteam foarte bine. Pe coborare, pana la punctul din Saua Tampei, incercand sa-mi protejez glezna, doi, poate chiar trei participanti, reusesc sa ma depaseasca. Fiind o coborare scurta, iar acestia oprindu-se la punctul de alimentare, eu neoprindu-ma, reusesc sa-i prind si chiar sa-i depasesc. Continui mai departe si in scurt timp observ in fata mea doi participanti, unul cam la 150m, celalalt pe la 130. In spate nu ma mai uitam deloc. Fiind portiune de plat, pe alocuri cu usoara coborare, maresc ritmul cu o idee si bag de seama ca ma apropi de respectivii tot mai mult. Daca mai devreme, din cauza vegetatiei, aveam contact vizual doar din cand in cand, acum aveam permanent. Ne mai desparteau aproximativ 20m inainte de a ajunge in Valea Cetatii. Facem toti trei dreapta si incepem a urca in alergare usoara. Dupa scurt timp, unul din cei doi ramane tot mai in urma, iar eu, pe cararea ingusta, ma pozitionez in fundul celuilalt concurent. Intr-o cursa, nimic nu pare mai bun decat sa-ti gasesti pe cineva apropiat de ritmul tau, cu care sa alergi o portiune de drum. Asa simteam in acele clipe. Amandoi pastram un ritm, parca eram o echipa, cel putin asa simteam eu. Printre altele, am surpriza sa aflu ca ne pozitionam in primii 7. Ajungem la un alt punct de alimentare. Eu iau doar o gura de apa si plec, el zabovea mai mult, asa ca, strig la el. Hai omule, hai, nu incetini acum. Pleaca si el, iar pt un timp a fost randul lui sa stea in spatele meu. Uneori la 4, 5m, alteori la 10, ca pana sa ajungem in Poiana Stehil sa ne desparta cam 30m. Pe parcurs am mai strigat la el, dar cand am inceput sa cobor, gata, n-am mai intors privirea in spate. M-am dus, si tot dus, cu atentie maxima incercand sa-mi protejez glezna. Ajung jos la doua voluntare si aflu ca sunt pe 5. Nu pierd vremea nici aici si plec repede mai departe. Acum ma trezesc ca alerg pe langa curtile unor oameni, prin spatele caselor pana ma intersectez cu alti concurenti care urcau. Imi dau seama ca erau cei de la cros, care au luat startul cu o ora dupa noi. Continui pe o poteca paralela cu aleea de sub Tampa, dar care era putin mai sus si in scurt timp ajung la vestitele trepte a lui Gabony. Incurajat de voluntari, incep a le urca in usoara alergare, pt scurt timp, nu de alta, dar aceste trepte fiind mai inalte, pulpele mele incepeau sa ia foc. Aud galagia voluntarilor de jos si ma gandesc ca se mai apropie cel putin un concurent. Astfel, incerc sa tin un ritm sustinut, doua, trei le alergam, 5, 6 le mergeam. Cand am zis ca s-a terminat, de fapt se terminasera doar treptele, ca de urcat tot mai era. Vad in fata, putin mai sus, doua turiste, tinere, pana-n 15 ani. Incerc sa le prind, ma ambitionez si trag de mine, ele urcau repede, in joaca, iar pulpele mele ardeau icercand sa le intrec. Cand mai aveam doar putin, reusesc sa le intrec, si pt a-mi recapata suflul, pe coama Tampei, trec pe alergare usoara. Ajung cu forte proaspete la ultima urcare. Printre alti participanti de la cros, incerc sa o fac in alergare. Ajung sus, obosit, dar auzind de la cineva ca sunt pe 5, o zbughesc pe coborare. De acesta data, datorita faptului ca pana aici doar rareori mi-a dat semnale usoare glezna, cobor mult mai repede strigand continuu, pardon, pardon. Ajuns iar in saua Tampei, nu stau nici o clipa, continui in viteza, parca impulsionat de locul pe care eram si de ceilalti concurenti de la cros, care alergau mai incet. In scurt timp am ajuns iar pe aleea de sub Tampa.

 Cand am ajuns pe strada in panta, abia aici am avut curaj sa mai intorc si eu privirea in spate. Nefiind nimeni de la semimaraton, m-am bucurat mai mult decat atunci cand peste cateva clipe am trecut linia de Finish.

Imediat cum am trecut, sunt surprins de catre Levi, care la microfon imi pune o intrebare pe cat de simpla, pe atat de grea de explicat. Cum a fost? N-am putut spune decat atat. Incredibil de frumos sau bine(nu mai tin minte :) ).

Inca sub efectul energiei, excitarii..., plec sa ma mai misc putin ca sa-mi revin. Intre timp realizez ca nu stiu ce timp am scos, locul stiam, dar timpul nu, asa ca ma intorc la Levi si incerc sa aflu. El imi zice ca nu poate acum, si avea dreptate pt ca tot veneau concurenti de la cros. Mai ajung si alti concurenti de la semimaraton, printre care si Adelin de la care aflu ca a scos putin este 01:56, ceea ce pt mine insemna undeva sub acest timp cu unu, doua minute. Acum, in sinea mea chiar ma bucuram. Faptul ca am reusit sa scot sub 2 ore, imi dadea multa incredere pt anul viitor, stiind faptul ca acum nu m-am antrenat atat de mult pe cat mi-as fi dorit.

La km. 33 pt. incurajat ceilalti participanti de la maraton.

Ajunge la finish si Geanina, cea care a pus la cale aceasta actiune, si dupa o mica oprire la punctul de alimentare, plecam aproximativ 10 spre locul cu pricina. Aici, mai erau cam 10 care ne punem pe treaba. Fiecare facea galagie cu ce a putut. Eu la inceput am primit un fluier, ca mai apoi o vuvuzea cu care mi-am facut de cap pana am plecat toti din post :). Au fost momente foarte frumoase, memorabile. Sa vezi pe fata unor oameni, rupti de oboseala, cum se bucura si prind vlaga, se emotioneaza..., e ceva ce merita sa intalnesti la toate concursurile montane. Am plecat de acolo cu senzatia ca asa ceva face parte din acest fenomen, ceva ce nu are voie sa lipseasca, ceva ce ne reprezinta... , si cu speranta ca acest lucru se va repeta. Eu cel putin, am sa particip cu drag la fiecare actiune de acest gen, atata timp cat imi permite programul.


Cam asta e povestea primului meu podium

Despre concurs: Voluntarii si punctele de alimentare, personal nu prea stiu pt ca n-am avut nevoie, dar majoritatea cunoscutilor au zis ca au fost multumiti. Startul decalat, o idee foarte buna. Sedinta tehnica. Participanti putini, si chiar daca unii au fost nemultumiti de echipamentul obligatoriu de la maraton, eu le dau dreptate. Cu putinul meu si tot stiu ce inseamna muntele si echipament lipsa in momentele nasoale. Kit-ul de participare. Unul dintre cele mai consistente si fumoase. Tricou bumbac, care mie imi place foarte mult. Buff, la fel, foarte frumos, Plus alte cateva chesti nefolositoare pt mine, bratara, gel, pliante si oferte la diferite firme.
Ce sa mai. Nu prea le am eu cu laudatul, dar oamenii astia chiar stiu ce fac si o fac tot mai bine de la an la an.
Spor la treaba C.P.N.T, si abia astept sa ne vedem la anul!

Multumesc colegilor din Ciucas x3, alaturi de care imi urmez visul si cu care formam un grup care are aceeasi pasiune. Multumesc prietenilor alaturi de care am alergat si tuturor celor care intr-un fel sau altul mi-au fost alaturi la indeplinirea acestui vis.

Urmeaza o luna mai cu trei concursuri.
Eco, unde sper sa scot sub 04:30:00
Bucharest half marathon, unde la cursa de 10k sper sa scot sub 40min.
Apuseni maraton, unde la proba de semimaraton, acum ca m-am invatat :), sper la un timp de sub doua ore.